Fără Frontiere România

Fără Frontiere România

Proiect în România de “Reţeaua de Mentorat pentru Profesori”

Proiect în România de “Reţeaua de Mentorat pentru Profesori”

Alina Mary Hurubean şi Ignazio Montis – Fără Frontiere Rȏmania

Deceniul care ne va duce până în 2030 a început, curaj!

Vremuri de precaritate și frică? = este timpul să ne angajăm în proiecte de zece ani!

Articolul de Alina Mary Hurubean(*), publicat în revista Timpul, și pe care îl propun din nou, și tradus în italiană, în Invictus, declanșează reflecții încurajatoare.

 

“Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara.” (Spiru Haret)(*) (*)

 

Viziunea Reţelei de Mentorat

  • Şcoala ca pol de dezvoltare pentru comunitate

Vrem să creăm comunităţi în care Şcoala este spaţiul unde oamenii se simt cu adevărat fericiţi şi lucrează la potenţialul lor înalt creator. Concepem Şcoala ca pol de dezvoltare pentru comunitate, mai ales pentru comunităţile rurale, dar nu numai.

  • Profesorul: lider-mentor-coach în procesele de transformare umană şi socială

Profesorul – lider, mentor, coach – deţine un rol cheie în acest proces prin impactul pe care îl are în transformarea umană şi socială. Profesorul ca lider, mentor, coach exprimă transformarea rolului şi profilului profesorului în contextul actual şi în societatea viitorului. Profesorul – lider, mentor, coach este un actor şi un facilitator al învăţării, schimbării şi inovării în mediul în care activează. A valoriza şi a împuternici profesorul ca om resursă, ca lider pentru şcoală şi pentru comunitate este scopul principal al acestui proiect.

  • Profesorul – lider al emancipării şi modernizării unei comunităţi

O societate progresează prin educaţie de calitate, adică prin extinderea nivelului de cunoaştere şi conştientizare a cetăţenilor ei. Primii care contribuie la ridicarea nivelului de dezvoltare al unei ţări prin educaţie sunt profesorii. Meseria de profesor, având o dimensiune transformaţională profund umană şi spirituală, necesită vocaţie şi abilităţi de leadership. Un lider autentic nu este cel care are cei mai mulţi adepţi, ci este cel care creşte oameni cu o mentalitate de lideri, acompaniindu-i să devină arhitecţi conştienţi şi responsabili ai propriei lor vieţi. Un profesor, ca lider autentic este cel care acompaniează o persoană (indiferent de vârstă) să iasă din mentalitatea de „victimă” (a familiei, a sistemului, a societăţii etc.) pentru a-şi asuma autonomia şi responsabilitatea pentru propriul drum.

  • Educaţia – prioritate de dezvoltare strategică

 Credem în puterea educaţiei şi a învăţării de a schimba profund destine personale şi sociale şi de a spori calitatea vieţii noastre. Credem în acea educaţie ca proces dinamic de învăţare, dezvăţare şi reînvăţare pe tot parcursul vieţii, în acel sens al educaţiei care te ajută să găseşti răspunsuri şi resurse de creştere în interiorul tău (educo-educare = a creşte, a extrage din interior). Extindem sensul ideii de educaţie prin integrarea cunoaşterii şi conştientizării (ca proces de autocunoaştere şi căutare a înţelepciunii), inspiraţi de conceptul clasic al vechilor greci. Promovăm educaţia atât în sensul de acumulare de cunoştinţe generale şi de specialitate, cât mai ales în sensul antrenării minţii şi formării unui set de meta-competenţe necesare creării viitorului dezirabil (cunoaşterea de sine; autonomia; autodisciplina; gândirea sistemică; gândirea de tip design; gândirea antreprenorială; gândirea focusată pe soluţii; gândirea filosofică etc.).

Viziunea în care credem:

  • Şcoala ca pol de dezvoltare pentru comunitate şi pentru ţară.
  • Profesorul – lider, mentor, coach în procesele de transformare umană şi socială.
  • Profesorul – lider al emancipării şi modernizării unei ţări.
  • Educaţia – prioritate de dezvoltare strategică.

Reţeaua este fundamentată pe:

  • programul de leadership coaching pentru profesori-mentori;
  • parteneriatul dintre şcolile din proiect şi şcolile asociate;
  • echipele de experţi din proiect ca echipe-reţea;
  • modul de lucru transversal, interconectat, sistemic.

[...   ...   ...   ... ] (*)(*)(*)

 Cum arată Reţeaua de Mentorat pentru Profesori în 2020?

[...]. Reţeaua de mentorat a fost creată prin finaţare europeană (POCU/74/6/18/18/106294) în cadrul proiectul PARESCO, ... în parteneriat cu şase şcoli gimnaziale din judeţul Iaşi: localităţile Sineşti, Storneşti, Valea Seacă-Topile, Larga Jijia, Popeşti şi Gârbeşti.

 Cum va arăta Reţeaua de Mentorat în 2030?

Antrenarea pentru rolul de profesor-lider-mentor-coach este un proces continuu de dezvoltare personală şi profesională. Acest proces este nu doar despre a şti şi a face mentorat, ci despre A Fi Mentor, adică a trăi în rezonanţă cu o anumită viziune şi gândire de tip leadership, cu un set de valori, abilităţi, atitudini specifice profesorilor-mentori, ca lideri inspiraţionali şi transformaţionali pentru organizaţie (şcoală), pentru comunitatea profesională, pentru comunitatea în care lucrează.

În 2030, ne-ar plăcea să povestim că Reţeaua de Mentorat şi Programul de Leadership Coaching pentru profesori-mentori s-au rafinat şi s-au extins la nivel naţional ca model de dezvoltare a resurselor umane din şcoli. Acest model a contribuit la schimbarea viziunii asupra rolului şcolii şi al profesorului în dezvoltarea societăţii româneşti prin educaţie. Astfel, putem afirma că reforma (sau revoluţia) educaţiei a fost posibilă printr-un leadership autentic, bazat pe valori umaniste, care a creat instituţii şi a schimbat oamenii. Şi fiecare dintre noi a contribuit la această mişcare prin creşterea propriului nivel de leadership, proces început prin acest proiect.

(*)Alina Mary Hurubean: Coach de conducere, trainer, dr. Științe politice la Leadership Learning & Coaching

(*)(*) Spiru Haret: a fost un matematician, astronom și om politic armean-român (1851 -  1912)

(*)(*)(*)vizualizarea completă a articolului este publicată pe portalul Timpul (https://revistatimpul.ro

Commenti offerti da CComment

Image

Realizziamo i nostri progetti con tre elementi essenziali:

Promozione, Informazione ed Educazione.

Sede: Via Ernesto Rossi n.34,  57125 Livorno

C.F. 92137740491

info@centrostudinvictus.it

© 2019 ASSOCIAZIONE CULTURALE CENTRO STUDI INVICTUS 
All Right Reserved